Să se realizeze o compunere plecând de la următorul paragraf:

În fiecare dimineață, când merg la școală, văd în curtea unei case un câine mare, maroniu, care, la început m-a lătrat foarte tare, dar acum a devenit prietenul meu. Eu stau la bloc și nu putem avea în apartament un astfel de câine, cu toate că îmi doresc foarte mult. De aceea poate, mă bucur mult să văd că pot fi prieten cu acesta, din curtea altui om.

titlul compunerii: BOTIC

PLAN DE IDEI DEZVOLTARE PLAN DE IDEI / COMPUNERE

Pe drum spre școală, Răducu se vede zilnic cu un câine din curtea unui om.

În fiecare dimineață, când merg la școală, văd în curtea unei case un câine mare, maroniu, care, la început m-a lătrat foarte tare, dar acum a devenit prietenul meu. Eu stau la bloc și nu putem avea în apartament un astfel de câine, cu toate că îmi doresc foarte mult. De aceea, poate, mă bucur mult să văd că pot fi prieten cu acesta, din curtea altui om.

Răducu se împrietenise cu animalul încă de când acesta era un cățeluș. Îl știu de când era mic. Era foarte jucăuș. Cum mă vedea, începea să alerge din fundul curții spre mine, dând puternic din codiță. Era extrem de drăgălaș, așa cum alerga el vioi și puțin aplecat spre dreapta, pentru că era un pic cam grăsuț pentru piciorușele sale. Alerga până la gardul din plasă de sârmă, care înconjoară casa stăpânilor lui, și mă conducea uitându-se la mine până în dreptul porții din fier forjat, prin care nu mă mai vedea. Atunci, el își scotea vârful ciocolatiu al botului pe sub poartă, ca să-mi arate că este încă acolo, cu mine. Era extrem de nostim ce făcea. Eu îl atenționam că nu e bine ce face, că e periculos să-și scoată boticul în drum. Dar nu mă asculta și nu pleca până nu mă îndepărtam. Aș fi vrut să mă mai joc cu el, însă trebuia să ajung la timp la școală.

Răducu i-a găsit câinelui și un nume care să i se potrivească.

I-am pus numele Botic, după comportarea sa. Mai târziu am aflat că este rasa Labrador Retriever.

O pisică a intrat odată în curtea câinelui, când acesta era mic.

Îmi mai amintesc că, într-o zi, când mă întorceam de la școală, l-am văzut privind atent la ceva ce se întâmpla în curtea lui, la o oarecare distanță de el. Era o pisică mare care venise în curtea lui cu diverse treburi personale. Botic se uita când la mine când la ea, iar când a vrut să o latre, pisica l-a scuipat, speriindu-l tare. Lasă, o să se facă el mare și să vedem atunci dacă o să mai aibă curajul vreo pisică să mai vină în curtea lui. Să-și păzească doar boticul, ca să nu primească niște gheare.

Este iarnă, câinele nu mai apare, iar Răducu suferă enorm crezând ca acesta a dispărut.

Cam la o lună după întâmplarea cu pisica, a dispărut din curte. M-am oprit de multe ori la gardul lui, din drumul care leagă blocul meu de școală. Botic nu a mai apărut. I-am simțit lipsa mult de tot. Am fost trist multă, multă vreme. A fost o perioadă grea pentru mine. Am crezut că l-am pierdut. Că nu am să-l mai văd niciodată. Însă venise iarna și, după cum mi-a zis tata, era probabil ca stăpânii lui să îl țină doar în casă. Și m-a îmbărbătat, spunându-mi că o să-l revăd la primăvară, când va crește și va fi mult mai mare. Râzând, mi-a mai zis și că o să-i schimb numele din Botic în Botinos. Propunerea de schimbare a numelui nu m-a amuzat prea mult. Îmi era dor de el.

Vine primăvara și câinele apare iar în curte.

Și a avut dreptate tata. Acum o săptămână, când mă întorceam acasă de la școală, îngândurat că trebuia să scriu o compunere despre prietenie, pe care să o și spun în fața clasei, am auzit un lătrat gros. Era Botic, care crescuse mult. Am alergat și eu la el. Avea acum și o căsuță în curte, o cușcă dichisită. M-am întrebat: oare mă mai ține minte, sau nu? Oh, da! Dând din coadă, s-a ridicat în două picioare, sprijinindu-se de gard cu lăbuțele din față. Am început să-l mângâi, băgând mâna printre despărțiturile gardului. Și-a lăsat capul într-o parte, spre dreapta, bucuros de revedere. M-am simțit fericit.

Răducu și câinele trec printr-o întâmplare grea, care le dovedește prietenia. Ieri, însă, s-a întâmplat ceva neprevăzut. L-am revăzut pe Botic la întoarcere, lătrând puternic la alți doi câini maidanezi, care se opriseră și ei pe stradă, lătrând tare la el prin gard. Am crezut că se joacă și m-am apropiat și eu. Însă cei doi câini s-au întors fioroși către mine, vrând să mă muște. Am înghețat de frică. Nu știam ce să fac. Dar, văzând ce grozăvie se întâmplă, Botic a sărit gardul. S-a interpus între noi și, arătându-și colții, s-a pregătit să-i atace pe cei doi agresori. Ca să nu dea de belea, maidanezii s-au retras și au fugit scheunând. Botic i-a urmărit cu privirea, mârâind până nu s-au mai văzut. Apoi a sărit gardul înapoi în propria curte. M-a salvat. I-am mulțumit, vorbindu-i drăgăstos și mângâindu-l așa cum îi place lui.

Cred că ceea ce a făcut Botic înseamnă prietenia adevărată. Să reușești să sari peste orice îngrădire pentru a salva pe cineva, pe prietenul aflat în nevoie. Prietenia nu ține cont de rasă sau statut, se acordă sufletește și învinge întotdeauna. Un prieten este mai presus de orice.

Compunerea lui Răducu este apreciată. De aceea, am hotărât să prezint la ora de limba română despre Botic. Astfel, Botic m-a ajutat și la lecție ca să vă spun această compunere despre prietenie. Mulțumesc, Botic!

– Este interesantă compunerea ta, spuse doamna profesoară. Ai respectat cerințele. Voi, copii, ce părere aveți despre compunerea prezentată de Răducu? Ce v-a plăcut cel mai mult?