Evaluare si Autoevaluare – Global-Learning.ro

Evaluarea sistematică a competenţelor dobândite şi a progresului învăţării

well doneAșa cum știm toți, evaluarea și autoevaluarea sunt componente esențiale ale predării și ale învățării.

Noi, profesorii, obișnuim să evaluăm cursanții noștri periodic, atât înainte, în timpul cât și după lecții, pentru a descoperi erori și a oferi sprijin acolo unde este necesar.

Evaluând, mai realizăm și alte câteva lucruri extrem de importante pentru elevi, cum ar fi faptul că:

  • ajutăm la dezvoltarea „abilităților elevilor de învățare a învățării” și
  • acela că descoperim astfel și elemente care caracterizează diferite stiluri de învățare ale cursanților noștri, reușind apoi să ținem cont de fiecare stil de învățare în parte (știm exact ce resurse să oferim elevilor, cum să îi abordăm etc)

Evaluarea are, printre rezultate, atât măsurarea progresului, cât și a eficienței actului de predare – învățare și a resurselor folosite în raport cu valoarea dobândită.

O evaluare eficientă se face atunci când una dintre componente este AUTOEVALUAREA, astfel elevul, sau cursantul adult, ne poate spune în ce măsură cursul la care a participat și-a atins scopul, ce a fost făcut bine și ce ar fi putut fi îmbunătățit. 

Autoevaluare 1

Practic, din evaluare rezultă tot atât de multă învățare ca și din activitatea de învățare însăși.

Care este sistemul de evaluare și de autoevaluare folosit de noi, aici, la Global Learning?

nota 10În primul rând, la fiecare ședință, pe loc, evaluăm, în discuțiile noastre împreună, ce este nou, cât de clar este, de unde mai cunoaștem noțiuni din domeniul respectiv etc.

Copiii au și posibilitatea să își folosească abilitățile în conversații, joc de teatru și alte activități (proiecte interesante etc) care necesită utilizarea și dezvoltarea cunoștințelor acumulate.

Apoi:

Avem un sistem de testare periodică care se desfășoară astfel:

– La fiecare patru ședințe parcurse, urmează o testare scurtă (gratuită), care conține douăzeci de întrebări, acoperind fiecare noțiune gramaticală învățată în cadrul celor patru ședințe. 

Punctajul minim suficient este de 70%.

Dacă punctajul obținut este mai mic de 70%, cursantul primește o temă suplimentară, care să cuprindă noțiunile pe care le-a greșit, acestea fiind discutate și lămurite în prealabil împreună în timpul orei.

După tema suplimentară, se reia testul

– La  3 astfel de teste scurte (gratuite) se susține un test cuprinzător, care să recapituleze și să fixeze, pe lângă elementele de gramatică studiate în perioada celor 3 teste, și cerințe de alcătuire de texte: scrisoare, email, articol, rezumat, povestire, compunere, portret, peisaj, înțelegerea intenției autorului unui text….Acest test are prețul de 25 de lei pentru fiecare cursant.

Cum se dau aceste teste?test calculator

Suportul testelor scurte este platforma Global Learning, unde cursanții au un nume de utilizator și o parolă. Raportul în privința rezultatelor va fi discutat împreună (cursanții adulți), iar în privința cursanților copii, raportul va fi discutat împreună cu aceștia și trimis apoi părinților pe email. Astfel încât atât cursanții cât și părinții să poată urmări progresul realizat până la acel moment.

Testele mai cuprinzătoare vor fi pe suport de hârtie și vom discuta împreună data și ora, încadrându-ne în calendarul stabilit și afișat și pe această pagină.

Un raport detaliat va ajunge de asemeanea la părinți pentru urmărirea progresului. 

Punctajul minim suficient este de asemenea de 70%.

Ce realizezi la capătul unui proces de evaluare și autoevaluare?

Pentru tine, în calitate de cursant adult, sau pentru copilul tău, acest proces poate părea exterior, care nu îți aduce valoare în plus. Dar, în realitate, lucrurile nu stau astfel. dimpotrivă, este foarte importantă pentru a afla exact:

  • de unde ai pornit,
  • ce și cât ai învățat,
  • cât ai progresat,
  • ce ar fi putut fi făcut diferit sau mai bine și
  • cum să îți structurezi pe mai departe planul tău de dezvoltare.

Calendarul Sesiunii de Testări este următorul și poate fi descărcat de aici:

Calendar Sesiunea de Testari 2022 Global Learning