Cand spunem “NU” copiilor…..
Copiilor li se spune foarte des “nu fugi!”,” nu bate”, “nu tipa”, “nu vorbi tare”, “nu taia”, “nu sterge”, “nu…nu…nu, incontinuu nu.
Acest NU este extrem de ineficient, cu NU este greu sa realizam un DA…..
Adresandu-ne pozitiv, oferim atat o nota de eleganta limbajului, cat si eficienta. Atunci cand transmitem mesaje afirmative facem ca, odata cu mesajul nostru, sa porneasca deja actiunea pozitiva, fapta cea buna.
In loc sa ii spunem copilului “nu mai striga!” , ii putem spune “vorbeste mai incet, te rog”, sau in loc de: “nu alerga pe scari, o sa cazi!”, putem formula “ia-o mai incet, e periculos”, in loc de “nu bate” putem spune “poarta-te frumos, fii dragut, fii mai bun cu..”. In loc de: “Ai mazgalit caietul, e plin de cerneala”, putem spune: “Hai sa luam picul sa stergem, sa-l facem frumos”, un indemn adresat copilului este mult mai bun decat un repros. Un indemn este eficient, un repros, distructiv.
Toate exprimarile noastre negative pot fi transformate intr-o forma afirmativa.
Inseamna sa facem un efort mare, uneori, dar merita pentru ca trebuie sa avem grija la increderea pe care copilul o capata in sine. Increderea in el insusi va insemna o stima de sine ridicata: sa creada ca el e capabil de ceva bun si sa se placa pe sine, pur si simplu.
Cu stima de sine copilul pleaca la scoala, cu stima de sine isi face prieteni, cu stima de sine sta in fata unei comisii la un examen, sau sta in banca cand da un examen, sau cand scrie o teza.
Cresterea increderii copilului in el insusi depinde, mai intai, de parinte, apoi de profesori.
Da, mai intai depinde de PARINTE.
Cu DA, copilul POATE
Cand I se vorbeste afirmativ, copilul deja considera ca el poate sa faca treaba respectiva, daca I se spune “Vorbeste mai incet, te rog!”, este clar, pentru el, ca poate sa vorbeasca mai incet. Din moment ce I se cere, inseamna ca se asteapta de la el ca POATE face.
Cerandu-i-se sa faca, ceva, I se confirma ca el POATE.
Cu NU, copilul NU POATE face bine
Daca I se spune: “Nu tipa!”, este foarte limpede pentru copil ca, ceea ce face, face rau. Este diferenta intre “Pot sa fac un lucru bun” si “Fac un lucru rau”.
Desi niciun parinte nu doreste asta, uneori, se poate ajunge la crearea sentimentului de vinovatie in sufletul copilului:
Am auzit cuvinte ca: “Esti un prost! Ai profesor si acasa, si la scoala, si tu tot nu poti. Muncesc degeaba pe langa tine, ma sacrific si tu tot nu…” In momentul acela, copilul simte ca ii face un rau parintelui, simte ca este un incapabil, simte ca a adus nemultumire, se simte vinovat si se simte prost, nu se simte prost in sensul de jenat, ci el chiar simte ca e prost si apoi vine la scoala si nu are curaj. Sta in fata profesorului si nu are curaj sa spuna ce stie, cat stie, ca sa ia si el o nota buna, sa fie si el admirat, placut, important.
Si atunci ce se poate intampla?
Copilul vrea si el o imaginea speciala, si incearca, la scoala, de exemplu, sa fie smecheras, obraznicut, simpatic, poate, poate rade cineva si la ce spune el, sau este cineva incantat si de ceea ce face el.
Dar daca noi, si parinti si profesori, am depune un efort de a evidentia tot ce este bun si am reformula orice lucru negativ intr-unul pozitiv, copiii nostri ar face si ei eforturi de a se imbunatati.
Sa adresam copiilor un indemn spre bine, in locul unui repros, si vom avea copii care vor cuceri lumea!