Cine sunt eu? – Global-Learning.ro
string(4) "post"

Cine sunt eu?

Bună! Sunt Ilinca Elena Popescu, sunt jurnalist al revistei pentru elevi, Global Learning.

Îmi doresc ca, împreună cu echipa centrului de cursuri Global Learning, să dezvolt o revistă cu articole și interviuri pentru și despre elevi.

Am 11 ani, îmi place să mă joc Dixit (joc de cărți care îți dezvoltă creativitatea) și să creez logouri pentru diferite lucruri.

Probabil mulți dintre voi vă întrebați: “Cum ai ajuns tu, Ilinca, jurnalist?”. Păi, pur și simplu, mi-am dorit să creez ceva interesant despre elevi. Voiam să abordez un subiect mai ușor de înțeles pentru toată lumea, dar care să nu devină plictisitor pentru adulți. Să aduc viața elevilor în fața lumii. Nu voiam să realizez o revistă despre conflicte și celebrități, nici nu ar fi reprezentat platforma Global Learning. Până la urmă, mi-am dat seama că este imposibil să fac pe plac tuturor. Așa că m-am dat bătută.

În cele din urmă, Doamna Denissa m-a întrebat, dacă mai vreau să fiu “Jurnalistul“ revistei pentru elevi, iar eu am răspuns fix așa:

  • Sigur că da! Eram bucuroasă că mi se mai dăduse încă o șansă ca să arăt ce pot. Nu aveam să mă mai las bătută!

După aceea, am început să lucrez la primul meu reportaj. Sincer, nu cred că mi-a ieșit excelent, dar sunt sigură că data viitoare voi pune întrebări mai interesante și voi ține camera mai bine!

 Cam atât am avut eu de zis. Ne vedem la următorul reportaj!

logo Ilinca Popescu