Interviu cu Ana Sofia Popescu – Global-Learning.ro
string(4) "post"

Interviu cu Ana Sofia Popescu, elev coordonator al Clubului de Analize si Dezbateri in Limba Engleza, Global Learning

Jurnalist Ilinca Popescu: -Bună, Ana! Astăzi o să îți iau un interviu. Cum te simți în societate în calitate de coordonator al clubului de analize și dezbateri, Global Learning?

Ana Sofia Popescu: -Eu consider că, în cadrul acestui club, noi creăm o societate foarte frumoasă, un grup foarte frumos. Ne dezvoltăm mentalitatea și învățăm cum să ne susținem opiniile, iar faptul că desfășurăm întâlnirile în limba engleză ne ajută enorm să ne dezvoltăm și abilitățile de conversație, plus că învățăm și unul de la altul.

Jurnalist Ilinca Popescu: -Următoarea întrebare este: Ce te motivează să participi la acest club?

Ana Sofia Popescu: -Mă motivează să vin la club faptul că aici sunt persoane care chiar vor să învețe să gândească, să înțelegă lucrurile în profunzime și care mă vor susține și pe mine în dorinta mea de a-mi dezvolta gândirea critică. Chiar și putin dacă ar fi, este important să învăț și eu cum gândesc ceilalți, cum analizează…

Jurnalist Ilinca Popescu: – La acest club de dezbatere, crezi că muncești mult? De ce?

Ana Sofia Popescu: – Ideea este că oricât de mult aș munci la clubul de dezbatere, o fac din pasiune. Adică eu nu sunt aici forțată să susțin acest lucru. Eu aș putea, să zicem, să renunț, doar că ideea este că pasiunea mea mă ține aici și nu mi se pare că muncesc foarte mult, adică da, trebuie să știi despre ce este vorba și cum să încurajezi oamenii să vorbească liber, să își exprime opiniile și să le argumenteze.

Jurnalist Ilinca Popescu: -OK, am înțeles. Următoarea întrebare este: Ți-ar plăcea să se desfășoare mai frecvent acest club de dezbatere?

Ana Sofia Popescu: – Eu aș zice că nu, deoarece la 3 săptămâni, cum ne întâlnim acum, mi se pare perfect, pentru că dacă ar fi, de exemplu, la o săptămână, n-ar mai putea participa toți elevii, pentru că poate unii vor să facă ceva, alții altceva și așa o să fim mai puțini participanți.

Jurnalist Ilinca Popescu: – Următoarea întrebare și cea mai complicată la care poți răspunde este: Ce ai schimba?

Ana Sofia Popescu: – Sincer, aș schimba să… nu prea pot să zic ca aș schimba ceva neapărat. Eu m-aș bucura să fac participanții să îndrăznească să-și spună opiniile, adică noi, la clubul de analize și de dezbatere încercăm să nu zicem că o idee nu este corectă. Există opinii diferite, poate ideea chiar este corectă, dar nu este dezvoltată.

Jurnalist Ilinca Popescu: -De ce n-ai vrea să schimbi nimic?

Ana Sofia Popescu: – Ideea este că nu prea văd ce ar trebui schimbat, poate cu timpul descoperim.

Jurnalist Ilinca Popescu: -Ți se pare perfect așa cum este?

Ana Sofia Popescu: -Ideea este că eu aș vrea, sincer, să fie … aș vrea să fac mai multe acțiuni cu rol de interpretare, cum ar fi și prin desen, pentru că vorbim…așa, doar că noi aici învățăm cum să avem un punct de vedere și cum să-l exprimăm. Și trebuie să avem un punct de vedere schematic, adică să știm ce s-a întâmplat concret, ce vrem să susținem, de ce vrem să facem asta și să putem să răspundem la orice întrebare în legătură cu opinia noastră.

Jurnalist Ilinca Popescu: – Ok, mulțumesc pentru interviu. Te-ai descurcat de minune și… ne vedem la următoare întâlnire a clubului. Paa!

Jurnalist Ilinca Popescu, Young Media

Interviu cu Ana Sofia Popescu, elev coordonator al Clubului de Analize si Dezbateri in Limba Engleza, Global Learning

(Clubul de analize și dezbateri în limba engleză,Global Learning, este coordonat de voluntarii: Ana Sofia Popescu și Andrei Dobre, ambii elevi în cls a VI-a, Ana studiază la Colegiul Național Grigore Moisil, din București, și Andrei la Colegiul National Cantemir – Vodă, tot din București.)

logo Ilinca Popescu