JURNALIST ILINCA POPESCU: -Bună ziua!
DENISSA BULARDA: -Bună, Ilinca!
JURNALIST ILINCA POPESCU: -Astăzi o să vă iau un interviu care începe cu întrebarea: Vi se pare că voluntarii și cordonatorii de la ambele cluburi se descurcă bine? De ce?
DENISSA BULARDA: -Se descurcă foarte bine voluntarii. Sunt, în primul rând, foarte pasionați și în al doilea rând sunt și cunoscători. Acești copii au citit în viața lor foarte multe cărți din diferite domenii și pot realiza prezentări, pot aduce opinii, idei, au foarte multă inspirație.
Toate acestea vin din învățarea lor anterioară, din faptul că s-au pregătit ani de zile citind și descoperind, iar acum îi ajută și pe alții.
JURNALIST ILINCA POPESCU: – Următoarea întrebare este: Credeți că este greu să fiți coordonator al unuia dintre cluburi?
DENISSA BULARDA: -Nu pot să spun ca este greu sau ușor. În primul rând este frumos și interesant și, atunci când lucrurile sunt interesante, să spunem că pot deveni ușoare. Descoperim, gândim, venim cu idei, le discutăm și apoi le punem în practică. Pas cu pas, vedem ce am greșit, ce reparăm, ce dezvoltăm. Lucrurile sunt interesante, ceea ce este cel mai important, iar ei chiar învață, atât coordonatorii cât și membrii participanți din cadrul clubului învață cu adevărat. Și sunt foarte încântați că-și spun părerea, că descoperă ceva într-un text și-și pot aduce o opinie, o pot argumenta, aici învață aceste abilități importante.
JURNALIST ILINCA POPESCU: -Următoarea întrebare este: Credeți că voluntarii de la ambele grupe au idei creative?
DENISSA BULARDA: -Da, sunt convinsă chiar, pentru că am văzut acest lucru. Sunt idei creative foarte frumoase. Au venit cu propriile lor păreri, cu propriile lor întrebări, cu propriile lor structuri, cu jocuri… Super! Chiar au idei foarte bune.
JURNALIST ILINCA POPESCU: -Cât de mult interveniți dumnevoastră în aceste acțiuni?
DENISSA BULARDA: – Nici eu nu știu cât de mult, de fapt chiar foarte puțin. Stau așa… undeva… în spate și mai mult aplaud și fac așa (semnul că este bine) pentru a arăta că este grozav, de obicei este. Puțin intervin, foarte puțin. Vreau să mă bucur de calitatea muncii lor!
JURNALIST ILINCA POPESCU: -Știu că a fost un interviu scurt, doar că ați răspuns extrem de frumos!
DENISSA BULARDA: -Ooo, mulțumesc!
JURNALIST ILINCA POPESCU: -Și sper ca răspunsurile acestea să-i îndemne pe cei care nu participă la cluburi să participe!
DENISSA BULARDA: -Oriunde se află, în fiecare școală, în fiecare localitate, elevii pot organiza cluburi de analize și de dezbatere. Pot veni și la noi, la Global Learning, pentru că a analiza împreună o situație înseamnă a o înțelege în profunzime.
Noi știm că la examenele de limba engleza înțelegerea textului este una dintre cele mai importante abilități. Altfel nu poți lua nota mare.
JURNALIST ILINCA POPESCU: – OK. Mulțumesc pentru că m-ați lăsat să vă adresez aceste întrebări!
DENISSA BULARDA: – Cu mare plăcere!
Interviu cu doamna Denissa Bularda, profesor coordonator al Clubului de analize și dezbateri în limba engleză, Global Learning
Jurnalist Ilinca Popescu, Revista Young Media